Un bărbat de 39 de ani din Jilava, judeţul Ilfov, şi-a ucis iubita, apoi s-a sinucis. Vecinul care a sunat la 112 să anunțe întâmplarea a declarat că a auzit doar strigătele mamei victimei care, în momentul în care a ajuns acasă, a constatat că fiica ei a fost omorâtă.
După ce a comis crima, bărbatul a încercat să ascundă cadavrul, dar a fost prins de mama victimei. Mama femeii ucise a început să țipe cu disperare, moment în care individul și-a pus capăt zilelor.
„Eu am sunat la 112. De auzit nu am auzit nimic, decât pe mama ei când deschisese poarta şi ţipa.
Atunci am ieşit afară, am intrat şi eu înăuntru după ea şi am văzut-o pe fată căzută jos, într-o baltă de sânge şi mi-am cam dat seama ce s-a întâmplat. Am ieşit afară şi am sunat la 112 (…).
Îi ştim foarte bine, că eram prieteni, se înţelegeau bine, erau de 20 ani împreună, dar probabil undeva ceva nu a mers, unul din ei nu a vrut să mai fie împreună cu celălalt”, a spus vecinul celor doi, sâmbătă, la Antena 3.
O femeie în vârstă de 36 de ani a fost ucisă sâmbătă, 6 martie, de fostul concubin care s-a sinucis la scurt timp după comiterea faptei. Polițiștii ilfoveni au deschis o anchetă amplă împreună cu procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ilfov pentru a stabili exact în ce condiții s-a produs tragedia.
Comuna Jilava a fost zguduită sâmbătă dimineață de un incident teribil în urma căruia o femeie a fost măcelărită de fostul ei iubit care a ales să își pună la rândul său capăt zilelor.
Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-a întâmplat în jurul orei 11:00. Mama victimei tocmai revenea acasă când a constatat îngrozită că bărbatul în vârstă de 38 de ani târa după el trupul tinerei femei pe care încerca să îl ascundă într-o magazie.
Mama femeii ucise a început să țipe cu disperare, moment în care individul și-a tăiat gâtul în fața femeii împietrite de groază.
Sursele citate au declarat pentru GÂNDUL.RO că atât femeia, cât și presupusul ucigaș, erau deja decedați și nu s-a mai putut face nimic. Anchetatorii IPJ Ilfov, sub coordonarea procurorilor, au început cercetarea la fața locului și încearcă să stabilească condițiile în care s-a produs incidentul sângeros.